Pavajul mozaicat
- un simbol intalnit in toate templele francmasonice, indiferent de ritul
acestora - este primul element simbolic din templu cu care ucenicul intra in
contact vizual in timpul ritualului de initiere cand ii se ridica “valul de pe
ochi” doar ca sa vada un viitor frate intins, simuland un om mort, pe Tabloul
Lojei care este plasat pe acest pavaj mozaicat. Originea acestui simbol se
poate identifica in trecutul indepartat al Artei Regale. Acest element poate fi
gasit in temple din Egiptul antic si la arhitectii dionisiaci din Grecia antica
care foloseau pavajul mozaicat in masuratorile lor , iar in Torah gasim diverse
pasaje care ar indica faptul ca pardoseala Templului lui Solomon, distrus de
babilonieni, era acoperita cu un pavaj mozaicat fabricat din lemn. O descriere
a pardoselii a celui de-al doilea Templu din Ierusalim, Templul lui Irod, care
sugereaza existenta unui pavaj mozaicat, poate fi gasita si in Noul Testament,
in Evanghelia dupa Ioan XIX:13 – “Deci
Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afara pe Iisus si a sezut pe scaunul
de judecata, in locul numit pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata.”
Simbolistica in
Lojile francmasonice a acestui pavaj mozicat consta in “reprezentarea vietii
umane, pavate cu bun si rau”, precum viata profana a oamenilor care este
“pavata” cu incertitudini, perpetuandu-se cu contradictii. Pe parcursul drumului
nostru prin aceasta existenta, care cateodata este marcata de evenimente
pozitive si de prosperitate, aceasta poate in egala masura sa fie profilata si
de evenimente negative. Intr-un fel, acest pavaj mozaicat are rolul de a ne
aminti de nesiguranta si de fragilitatea vietii umane in aceasta existenta.
“Fiind cu picioarele” pe acest element, gandindu-ne la aceasta idee, trebuie sa
nu cadem in vanitate, sa avem compasiune pentru frati, dar si pentru profani,
sa-I ajutam pe cei care se afla “in deriva”, sa fim drepti si sa avem
demnitate, dar in acelasi timp sa fim umili. Existenta noastra efemera si
instabila nu ne permite sa ne fundamentam mandria in nimic. Precum au exemplificat atat de bine fratii
nostri inaintasi medievali, in Totentanz
– o alegorie a universalitatii mortii – toti oamenii sunt egali la nastere, dar
mai ales mormant (“Wer war der Tor, wer
der Weise, Wer der Bettler oder Kaiser? Ob arm, ob reich, im Tode gleich.”
– “Cine a fost cel prost si cine cel
intelept? Cine, cersetorul sau imparatul? Sarac sau bogat, in moarte sunt egali”).
Tot ce isi are originea in lumea materiala este o “tesatura” intre rau si bine,
fericire si tristete, Lumina si Intuneric, pozitiv si negativ. Ceea ce ar fi
pozitiv pentru unii, ar fi nevativ pentru altii. Placerea poate fi generata de
durere, dar poate degenera inapoi in durere. Dualismul acestora ne va guverna
viata pana vom invata sa iesim din acest stadiu al unei cunoasteri limitate si
vom invata sa nu mai percepem “albul si negrul” ca elemente antagonice, ci ca o
sinteza sau o unitate.
Daca acest pavaj
mozaicat privit de aproape reprezinta o antagonie intre alb si negru,
dualitatea dintre conceptul de rau si bine, cand este privit de la o distanta
mai mare culorile nu mai pot fi distinse – totul pare gri. Ca atare, daca
pentru un profan, totul este “alb sau negru”, pentru un initiat, pe masura ce
isi inalta cunoasterea si perceptia, totul se nuanteaza. Totusi, ca sa obtinem
aceasta “nuanta de gri” a pavajului mozaicat, patratele care il compun trebuie
sa fie egale intre ele si perfect simetrice. Orice viciere a egalitatii si
simetriei lor ar duce la o schimbare a perceptiei nuantei de gri. Ca atare,
cumpatarea si mentinerea unui echilibru
intre alb si negru, intre rau si bine este un element important si poate fi
considerat un indiciu al importantei moderatiei in viata unui Francmason. Albul si Negrul, sau Lumina si Intunericul reprezinta probabil cel mai
important sistem de dualitate de forte polare – la fel ca si Initiatul si
Profanul. Contrar conceptiei crestine actuale, dar conform conceptiei Torei si
a Zoharului, Intunericul nu este ostil, ci este elementul si principiul
primordial complementar Luminii – “La
inceput, Dumnezeu a facut cerurile si pamantul. Pamantul era pustiu si gol;
peste fata adancului de ape era intuneric,
şi Duhul lui Dumnezeu Se misca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Sa fie lumina!” Si a fost lumina.” Geneza I:1-3.
Lumina – ca simbol spiritual – este un Adevar, separarea Luminii de Intuneric
fiind prima manifestare a Divinitatii, chiar inainte de asezarea stelelor, a
Lunii si a Soarelui pe cer. Lumina provine din Intuneric. Astfel, cele doua
principii nu se exclud, ci se completeaza reciproc, constituind un tot unitar
in universul existentei umane. In Francmasonerie, acest termen de “Lumina”
reprezinta Cunoasterea si ofera profanului la initiere o calatorie in timpul
ritualului de la Intuneric spre Lumina, astfel ca la finalul ritualului
initatic, proaspatul mason “sa primeasca lumina”. Ca atare, se poate trasa o
paralela intre ritualul de initere masonica si primele trei versete din prima
Carte a lui Moise.
Pavajul mozaicat
este inconjurat de un un brau sub forma de zimti care simbolizeaza Loja si
dragostea fraterna care inconjoara toate aspectele vietii si este ligantul
Francmasoneriei Universale. Pavaj prezinta patru ciucuri la cele patru colturi
ale sale. Acesti ciucuri pot fi o reprezentare simbolica a celor patru puncte
principale ale corpului uman – gutural, pectoral, manual si pedal si ale celor
patru virtuti cardinale – Cumpatarea, Curajul, Prudenta si Dreptatea. O alta
interpretare a simbolisticii acestor ciuruci ar putea fi ca acestia reprezinta
o indemnare a respectarii celor invatate in Loja in ceea ce priveste Lumina si
Intunericul – “Vorbeste copiilor lui
Israel si spune-le sa-si faca, din neam in neam, un ciucure la colturile vesmintelor
lor si sa puna un fir albastru peste ciucurele acesta din colturile vesmintelor.
Când veti avea ciucurele acesta, sa va uitati la el si sa va aduceti aminte de
toate poruncile Domnului, ca sa le împliniti si sa nu urmati dupa poftele
inimilor voastre si dupa poftele ochilor vostri.” Numeri XV, 38-39
Mai mult decat atat, pavajul mozaicat din
templul masonic se afla intr-un contrast fata de tavanul templului care
reprezinta cerurile si, astfel, taramul spiritual al existentei. Daca
pardoseala simbolizeaza natura umana materiala, legata de aceasta existenta a
lui, tavanul reprezinta natura eterica a fiintei. Din nou se poate observa o
antagonie – de data aceasta intre teluric si celest. Latura materiala a
existentei este vizibila si palpabila, pe cand cea eterica, care ne inconjoara,
este invizibila cu ochii fizici. De aceea existenta acesteia va fi pusa la
indoiala de cei nepregatiti sa accepte ceea ce nu este demonstrabil prin metode
fizice. Insa cei care sunt in cautarea Adevarului vor fi nevoiti sa accepte
faptul ca nu doar ce putem vedea cu ochii poate fi o certitudine. Fara a intra
in domeniul metafizicii, dar pentru a argumenta faptul ca o mai buna deschidere
a mintii la necunoscut nu poate fi decat benefica – cine s-ar fi gandit acum
100 de ani ca intreaga mostenire genetica a unui om, cu toate trasaturile lui,
predispozitia la unele boli, temperamentul, chiar si, in unele cazuri,
orientarea sexuala sunt trasmise de o serie de proteine situate in nucelul
celular? Insa o serie de cercetatori, refuzand sa accepte dogmele medicale ale
trecutului, au reusit sa dovedeasca acest lucru.Am zis!
C∴B∴