Pavajul mozaicat in Templul Masonic

Pavajul mozaicat - un simbol intalnit in toate templele francmasonice, indiferent de ritul acestora - este primul element simbolic din templu cu care ucenicul intra in contact vizual in timpul ritualului de initiere cand ii se ridica “valul de pe ochi” doar ca sa vada un viitor frate intins, simuland un om mort, pe Tabloul Lojei care este plasat pe acest pavaj mozaicat. Originea acestui simbol se poate identifica in trecutul indepartat al Artei Regale. Acest element poate fi gasit in temple din Egiptul antic si la arhitectii dionisiaci din Grecia antica care foloseau pavajul mozaicat in masuratorile lor , iar in Torah gasim diverse pasaje care ar indica faptul ca pardoseala Templului lui Solomon, distrus de babilonieni, era acoperita cu un pavaj mozaicat fabricat din lemn. O descriere a pardoselii a celui de-al doilea Templu din Ierusalim, Templul lui Irod, care sugereaza existenta unui pavaj mozaicat, poate fi gasita si in Noul Testament, in Evanghelia dupa Ioan XIX:13 – “Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afara pe Iisus si a sezut pe scaunul de judecata, in locul numit pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata.”

Simbolistica in Lojile francmasonice a acestui pavaj mozicat consta in “reprezentarea vietii umane, pavate cu bun si rau”, precum viata profana a oamenilor care este “pavata” cu incertitudini, perpetuandu-se cu contradictii. Pe parcursul drumului nostru prin aceasta existenta, care cateodata este marcata de evenimente pozitive si de prosperitate, aceasta poate in egala masura sa fie profilata si de evenimente negative. Intr-un fel, acest pavaj mozaicat are rolul de a ne aminti de nesiguranta si de fragilitatea vietii umane in aceasta existenta. “Fiind cu picioarele” pe acest element, gandindu-ne la aceasta idee, trebuie sa nu cadem in vanitate, sa avem compasiune pentru frati, dar si pentru profani, sa-I ajutam pe cei care se afla “in deriva”, sa fim drepti si sa avem demnitate, dar in acelasi timp sa fim umili. Existenta noastra efemera si instabila nu ne permite sa ne fundamentam mandria in nimic.  Precum au exemplificat atat de bine fratii nostri inaintasi medievali, in Totentanz – o alegorie a universalitatii mortii – toti oamenii sunt egali la nastere, dar mai ales mormant (“Wer war der Tor, wer der Weise, Wer der Bettler oder Kaiser? Ob arm, ob reich, im Tode gleich.” – “Cine a fost cel prost si cine cel intelept? Cine, cersetorul sau imparatul? Sarac sau bogat, in moarte sunt egali”). Tot ce isi are originea in lumea materiala este o “tesatura” intre rau si bine, fericire si tristete, Lumina si Intuneric, pozitiv si negativ. Ceea ce ar fi pozitiv pentru unii, ar fi nevativ pentru altii. Placerea poate fi generata de durere, dar poate degenera inapoi in durere. Dualismul acestora ne va guverna viata pana vom invata sa iesim din acest stadiu al unei cunoasteri limitate si vom invata sa nu mai percepem “albul si negrul” ca elemente antagonice, ci ca o sinteza sau o unitate.

Daca acest pavaj mozaicat privit de aproape reprezinta o antagonie intre alb si negru, dualitatea dintre conceptul de rau si bine, cand este privit de la o distanta mai mare culorile nu mai pot fi distinse – totul pare gri. Ca atare, daca pentru un profan, totul este “alb sau negru”, pentru un initiat, pe masura ce isi inalta cunoasterea si perceptia, totul se nuanteaza. Totusi, ca sa obtinem aceasta “nuanta de gri” a pavajului mozaicat, patratele care il compun trebuie sa fie egale intre ele si perfect simetrice. Orice viciere a egalitatii si simetriei lor ar duce la o schimbare a perceptiei nuantei de gri. Ca atare, cumpatarea  si mentinerea unui echilibru intre alb si negru, intre rau si bine este un element important si poate fi considerat un indiciu al importantei moderatiei in viata unui Francmason. Albul si Negrul, sau Lumina si Intunericul reprezinta probabil cel mai important sistem de dualitate de forte polare – la fel ca si Initiatul si Profanul. Contrar conceptiei crestine actuale, dar conform conceptiei Torei si a Zoharului, Intunericul nu este ostil, ci este elementul si principiul primordial complementar Luminii – “La inceput, Dumnezeu a facut cerurile si pamantul. Pamantul era pustiu si gol; peste fata adancului de ape era intuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se misca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Sa fie lumina!” Si a fost lumina.” Geneza I:1-3. Lumina – ca simbol spiritual – este un Adevar, separarea Luminii de Intuneric fiind prima manifestare a Divinitatii, chiar inainte de asezarea stelelor, a Lunii si a Soarelui pe cer. Lumina provine din Intuneric. Astfel, cele doua principii nu se exclud, ci se completeaza reciproc, constituind un tot unitar in universul existentei umane. In Francmasonerie, acest termen de “Lumina” reprezinta Cunoasterea si ofera profanului la initiere o calatorie in timpul ritualului de la Intuneric spre Lumina, astfel ca la finalul ritualului initatic, proaspatul mason “sa primeasca lumina”. Ca atare, se poate trasa o paralela intre ritualul de initere masonica si primele trei versete din prima Carte a lui Moise.

Pavajul mozaicat este inconjurat de un un brau sub forma de zimti care simbolizeaza Loja si dragostea fraterna care inconjoara toate aspectele vietii si este ligantul Francmasoneriei Universale. Pavaj prezinta patru ciucuri la cele patru colturi ale sale. Acesti ciucuri pot fi o reprezentare simbolica a celor patru puncte principale ale corpului uman – gutural, pectoral, manual si pedal si ale celor patru virtuti cardinale – Cumpatarea, Curajul, Prudenta si Dreptatea. O alta interpretare a simbolisticii acestor ciuruci ar putea fi ca acestia reprezinta o indemnare a respectarii celor invatate in Loja in ceea ce priveste Lumina si Intunericul – “Vorbeste copiilor lui Israel si spune-le sa-si faca, din neam in neam, un ciucure la colturile vesmintelor lor si sa puna un fir albastru peste ciucurele acesta din colturile vesmintelor. Când veti avea ciucurele acesta, sa va uitati la el si sa va aduceti aminte de toate poruncile Domnului, ca sa le împliniti si sa nu urmati dupa poftele inimilor voastre si dupa poftele ochilor vostri.” Numeri XV, 38-39

           Mai mult decat atat, pavajul mozaicat din templul masonic se afla intr-un contrast fata de tavanul templului care reprezinta cerurile si, astfel, taramul spiritual al existentei. Daca pardoseala simbolizeaza natura umana materiala, legata de aceasta existenta a lui, tavanul reprezinta natura eterica a fiintei. Din nou se poate observa o antagonie – de data aceasta intre teluric si celest. Latura materiala a existentei este vizibila si palpabila, pe cand cea eterica, care ne inconjoara, este invizibila cu ochii fizici. De aceea existenta acesteia va fi pusa la indoiala de cei nepregatiti sa accepte ceea ce nu este demonstrabil prin metode fizice. Insa cei care sunt in cautarea Adevarului vor fi nevoiti sa accepte faptul ca nu doar ce putem vedea cu ochii poate fi o certitudine. Fara a intra in domeniul metafizicii, dar pentru a argumenta faptul ca o mai buna deschidere a mintii la necunoscut nu poate fi decat benefica – cine s-ar fi gandit acum 100 de ani ca intreaga mostenire genetica a unui om, cu toate trasaturile lui, predispozitia la unele boli, temperamentul, chiar si, in unele cazuri, orientarea sexuala sunt trasmise de o serie de proteine situate in nucelul celular? Insa o serie de cercetatori, refuzand sa accepte dogmele medicale ale trecutului, au reusit sa dovedeasca acest lucru.

Am zis!

C∴B∴

Impresii de la initiere . . .

        Inainte de a va expune impresile mele despre initierea mea in aceasta fratie, va rog sa fiti indulgenti in privinta exprimarii mele in limba romana si sa iertati daca puteti uzul disarmonios pe fac din aceasta frumoasa limba.

In aceasta prezentare a experientiei mele a initierii, am sa insist de multe ori asupra reprezentarii pe care o am despre sensul acesteia si a interpretarii pe care am dedus-o. Consider ca este  important intrucat va permite o intelegere nu numai a sentimentelor si a senzatilor pe care le am putut resimti pe parcursul initierii dar si a intelesului si a valorilor care o fundamenteaza si ii confera in trairea mea sensul profund.

In opinea mea, intierea este o punte de legatura intre lumi diferite, o proba care marcheaza trecerea de la o dimensiune a existentei la alta. Procesul initiatic permite intelegerea si acceptarea noului eu care se va naste din aceasta tranformare. In viata profana, am trecut prin diferite forme de initiere, acestea fiind menite sa dovedeasca daca introspectiv ma aflu demn de o anumita calitate, conditie sau functie. Initierile pentrul profanul care am fost au fost adesea insotite de ritualuri definite mai mult sau mai putin constient. Imi amintesc de pilda, paharul de wisky pe care l-am servit cu tatal meu dupa bacalaureat marcand astfel accepatarea mea ca barbat liber, emancipat si recunoscut ca atare in familia mea. In ceea ce priveste experienta care ne leaga impreuna, mi este foarte dificil sa gasesc comparatii si nu cred ca exista de altfel. Initierea aceasta a fost una profund diferita, o experienta pe care o privesc in mod total aparte. Intradevar, nu am fost confruntat nici o data cu ce am trait alaturi de voi. Nu mi amintesc vreo data sa fiu fost confruntat cu senzatia de a fi denudat in acest fel. In general, cand decidem sa integram un grup sau o societate anume, ne asteptam sa fie necesar sa ne prezentam sub o anumita  infatisare, sa imbratisam un set de valori predefinit ca sa putem face parte din acea comunitate. Ori in cazul de fata, trebuie sa recunosc ca am fost cam dezarmat, este cumva straniu sa ti inchipui ca dai un examen la care nu ai cum sa te pregatesti... Fara carapace, gol, am fost nevoit sa ma dezvalui, sa ma pretez unui exercitiu pe care temperamentul si natura mea nu le agreaza usor. Elementul care deosebeste fundamental initierea masonica de cele profane consta pentru mine in faptul ca nu mi a fost pusa la incercare o parte din cea ce sunt sau din cea ce credeam ca mi se cere a fi dar am fost incercat integral, in totalitate. Am avut sentimentul ca demersul vizeaza provocarea mea in calitate de om, in esenta mea de om, epurat de criterii si judecati particulare. As minti daca as spune ca am avut parte de o experienta linistita, pasnica si placuta. Chiar, dimpotriva, m-am simtit prins intr-un fel de virtej, uneori ametit si confuz fata de cea ce se petrecea in jurul meu. Cert a fost ceva foarte puternic, am putut prin aceasta traire sa ma depasesc, sa vad anumite aspecte din existenta mea pe care le ignoram. Cred ca  este vorba si de o adanca chestionare interioara, despre ce vreau de la mine si de la viata, despre ce sunt dispus sa schimb in mine ca sa ma pot privi si sa privesc lumea cu pace si serenitate si sa transmit la rand acel etos in lumea profana. Reflecand apoi asupra acestori momente, m-am intrebat daca nu este vorba de o renastere, de a veni a doua oara pe lume cu o alta perspectiva si alte cai. Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu ma refer aici la ceva mistic, concep in schimb o viziune noua, una care ofera in practica  posibilitatea de a se realiza ca om intr-un mod nebanuit. Poate, din acest motiv, modul in care propria mea persoana a fost investigata in profunzime m-a indemnat la rand sa ma supun si eu simultan unui examen de constiinta?

In mod cert, am trait o aventura, o cheta interioara din care au izvorat aspiratii noi atat pe un plan intelectual cat si spiritual. In timpul initierii, dupa ce am fost interogat a doua oara de catre voi mi-a venit un gand: nenumarate mituri prezinta eroul la incepul cautarii sale ca fiind un individ naiv, desprins de lume si de primejdile ei, ori pe masura ce el depaseste diferitele provocari pe care le intampina, el invinge si se infrange pe el concomitent pentru a se realiza la adevarata lui valoare. De fiecare data, dimensiunea intiatica joaca un rol capital in faurirea eroului, producand un fenomen de catarsis; purificandu-l de pasiuni orbitoare si oferindu-i un sens superior cautarii sale. Am descoperit intr-un mod analog cu psihologia personajulului mitic, o confruntare ce se desfasoara in noi si ne impiedica sa privim de sus cu seninatate si armonie, sentimente antagoniste care ne impiedica sa fim stapani pe noi, sa acceptam calea aleasa cu inima usoara ca sa putem descoperi cu probitate care este menirea noastra. In aceasta ordine de idei, mi se pare deosebit ca toate etapele procesului initiatic sa fie conduse in fond de libertatea acestuia, libertate de a judeca, libertate de a alege, de a-si cerceta constiinta sau de a se opune. Este singura constrangere pe care a trebuit sa o infrunt, adica sa accept faptul ca tot ce fac acum este liber si decis de catre mine. Demersul initiatic este unul intim si dureros si asta mi-a intarit convingerea ca nu poate fi decat unul liber si independent. Traind aceste clipe, ma gandeam ca circumstantele si dorintele care m-au adus in templu nu mai conteaza, trebuia numai sa fac fata provocarii si sa va dovedesc precum sa-mi dovedesc si mie ca sunt aici pentru ca sunt vrednic de a raspunde exigentelor care fac dintr-un franc mason un om cumpatat si hotarat. Desi din punct de vedere intelectual, nu pot sa spun ca am inteles pe deplin cea ce reprezinta notiunile de calatorie, de intuneric si venire la lumina, etc. Aveam totusi intuitia ca aceste simboluri presupun premisile unei metamorfoze pe care va trebui sa o imbratisez. Acest lucru m-a dat pe de o parte incredere si m-a bucurat, am fost convins ca daca ratiunea, probitatea si vointa sunt cheia de bolta a progresului masonic, atunci nu ma aflu din intamplare unde sunt si cea ce se petrece este in concordanta cu aspiratile mele. Sper ca la randul meu, am oferit aceasa impresie. Pe de alta parte, am putut de asemenea masura drumul greu si anevoios pe care mai ramane sa il parcurg pentru a ma ridica la calitatea exemplara de mason.

               Aici, as dori sa staruiesc cateva momente asupra caracterului sacru a juramantului pe care l-am depus si a implicatilor care decurg din acesta atat pentru mine cat si pentru voi. Din tot ce am expus, nu pot sa trec cu vederea acest element care mi s-a parut fundamental din mai multe privinte. Cred ca tot ce am spus pana acum poate fi sintetizat prin juramintul depus, el subintelege latura profunda si sincera a angajamentului meu in fraternitate. Prin aceasta legatura, am simtit obligatia si datoria care ne insoteste in fiecare clipa si ne impiedica sa pasim gresit. Simbolismul care inconjoara juramintul m-a afectat profund si am simtit gravitatea alegerii mele. Insa, prin valoarea lui nu vad numai o sabie a lui Damocles deasupra capului meu, vad de asemenea o fundatie pe care va trebui sa cladesc o practica si o morala. Mi se pare acum mai clara ideea conform careia dezvoltarea continua a cunoasterii si a intelepciunii merg mana in mana cu exercitarea virtutii. Inainte de a conclude, as vrea sa staruiesc asupra responsabilitatii pe care o am fata de persoana care a facut posibil ca sa pornesc aceasta calatorie alaturi de voi. C∴, un om pe care il stimez si il iubesc, aplecat deasupra lui, deschizand brusc ochii si privind scena unde el intins pe jos cand spre gatul lui se indreptau acele varfuri ascutite, am realizat ca port o dubla responsabilitate. Exigenta unui comportament ireprosabil inseamna in primul rand a fi la inaltimea angajamentelor pe care le luam atat fata de noi cat si de ceilalti. Prin urmare,  cred ca acest principiu nu a fost nici o data mai clar si limpede ca in acel moment si va continua sa mi ghideze statornic conducerea.

As incheia spunand ca proba initierii a reprezentat pentru mine o infrangere a eului. Asta am si trait de fapt alaturi de voi, nimicirea eului si ridicarea altuia, unul diferit si acelas totodata in esenta lui. Omul invata sa se cunoasca cu adevarat prin marile incercari pe care le infrunta in decursul vietii sale. Acestea alcatuiesc puncte necesare in depasirea inertiei si decaderii umane. Infrangerea egoului si a patimilior sale, acceptarea metamorfozei prin nimicirea Eului si ridicarea unui spirit nou, regenerat si deschis. Va multumesc ca mi oferiti posibilitatea de a ma depasi si de a aduce un bine in lumea aceasta. 

Am zis!

A∴C∴

Liberté … Liberté chérie

S-ar putea afirma că secolul trecut a fost un secol al intoleranței și al ignoranței umane. În fond, toate evenimentele de tristă amintire din prima parte a secolului XX au avut ca și cauze primordiale o serie de numitori comuni precum lăcomia și trufia umană. Insă probabil cel mai devastator ferment care a dus la tragediile care au fost Primul Război Mondial și cel de-al Doilea Război Mondial il reprezintă ablația totală a capacității de a empatiza cu alte ființe umane.

Cei care au adus întunericul ignoranței asupra întregii Europe, au reușit să canalizeze frustrările unor clase sociale, transformandu-le în ură în stare eterică față de anumite grupuri de oameni. Oamenii liberi și de bune moravuri nu au fost scutiți nici ei de ura maselor manipulate – nici de-a stanga, nici de-a dreapta. Hermann Goering afirma in Reichstag în Martie 1933, la putin timp după preluarea puterii in Germania – ”In Germania noastră Național-Socialistă, nu există loc pentru Francmasonerie”. După doar cateva luni, incepeau primele arestări, deportări și torturări. Deportările francmasonilor în lagărele de concentrare au fost motivate la început de ”arestul preventiv al inamicilor politici”, francmasonii find clasificati drept ”prizonieri politici” și purtand în piept ca semn distinctiv un triunghi roșu cu baza în sus. La 8 august 1935, Francmasoneria germană a fost desfințată prin ordin al cancelarului. Numărul francmasonilor care au fost omorati de guvernul nazist nu se cunoaște cu exactitate însă se speculează ca este cuprins între 80.000 și 200.000 de oameni, incluzandu-i pe cei deportați din țări aflate sub ocupație, astfel francmasonii au suferit in Holocaust alături de celelalte ”elemente indezirabile” înlăturate și trimise la moarte sigură de national-socialiștii susținuți tacit de poporul german.

În vidul total de umanitate, care au fost lagărele de concentrare, oamenii liberi și de bune moravuri nu și-au pierdut voința de a continua lucrările atelierului masonic. Au fost cateva cazuri în care s-au aprins focurile unor Respectabile Loji chiar în inima acestor fabrici ai morții. O astfel de lojă a fost Loja Liberté Chérie care a luat ființă în 15 Noiembrie 1943 în baraca numărul 6 al lagărului de concentrare Emslandlager VII – Esterwegen din nord-vestul Germaniei la inițiativa a 7 maeștri masoni din Marele Orient al Belgiei: Paul Hanson, Luc Somerhausen, Jean Sugg, Henri Story, Amédée Miclotte, Franz Rochat și Guy Hannecart. Ulterior au primit lumină alți doi frați: Fernand Erauw și Jean De Schrijver. Inițierea lui Fernand Erauw este detaliată în memoriile lui Luc Somerhausen, aceasta desfășurandu-se la una dintre mesele din baracă  ”după un ritual foarte simplificat – a căror componente au fost atent explicate Inițiatului”. Lucrările se desfășurau cu regularitate și asiduitate, fiind prezentate și planșe printre care putem aminti: ”Simbolul Marelui Arhitect al Universului”, ”Viitorul Belgiei” și ”Femeile în Francmasonerie”. Întalnirile Lojei Liberté Chérie se desfășurau în secret, iar cei care stateau de pază pentru ca lucrările să se poată desfășura în siguranță erau, paradoxal, tovarăși denținuți - preoți catolici. Suferința aduce inimile împreună – exponenții unei Insituții care a condamnat Francmasoneria stateau de strajă – indeplinind indirect rolul Acoperitorului. Acest fapt încărcat cu un simbolism pregnant denotă, în fond, coeziunea care se perpetua în randul prizonierilor din lagărele naziste. Loja a intrat în adormire în anul 1944 din motive lesne de înțeles – muncile silnice la care erau supuși prizonierii și alimentația precară și-au lasat o amprentă permanentă asupra Lojei Liberté Chérie astfel încat singurii supraviețuitori au fost Somerhausen și Erauw. In August 1945, Luc Somerhausen a trimis un raport detaliat către Marele Maestru al Marelui Orient al Belgiei în care a dezvăluit scurta istorie a Lojei Liberté Chérie. Luc Somerhausen a trecut la Orientul Etern în 1982, la varsta de 79 de ani, iar ultimul martor, Fernand Erauw în 1997, la varsta de 83 de ani.

Chiar cand întreaga Europă era turmentată de flagelul extremismului politic, chiar cand viața umana a ajuns sa valoreze atat de puțin, cand oamenii își uitau vecinii, cunoștințele și amicii deportați cu atata cruzime, neîntrebandu-se ce se intampla de fapt cu ei, chiar cand negura deasă a igoranței a învolburat conștiința – în mijlocul unui ocean al intunericului a apărut un licăr, o speranță, o rază de lumină … un grup de oameni pentru care cautarea adevarului, studiul moralei, umanismul, libertatea absolută a conștiinței și Progresul Umanității au însemnat atat de mult încat și-au asumat riscul de la înființa o Lojă Masonică într-un lagăr de concentrare sub nasul ofițerilor SS. Lanțul Francmasoneriei Universale a fost îmbogațit cu zale de metal pur într-un context în care supraviețuirea cotidiană era incertă. Noi, cei de astăzi, suntem legați de cei din trecut. Așadar, sa purtăm cu mandrie în Sinea noastră acel triunghi rosu cu baza in sus. Iar pentru frații noștri exterminați în Holocaust … Să jelim! Să jelim! Sa jelim! Să sperăm!

Am zis!

C∴B∴